Bătaia de toacă este o tradiție foarte veche în biserica ortodoxă, pentru că înainte de clopot a fost toaca, aceasta fiind "la îndemâna pustnicilor, a călugărilor din pustie care băteau în toacă și se adunau toți călugării care erau prin peșteri sau prin deșert și așa se apropiau", potrivit Mitropolitului Ioan al Banatului.

Și în acest an, pentru a zecea oară, la festival au fost 33 de toace, după numărul anilor petrecuți de Mântuitor în această lume.

Toaca nu este o bătaie în scândură, ci este legată de pulsul inimii care trăiește sentimente tainice pe care ea le păstrează și le redă în formă sentimentală exterioară, dar se și interiorizează, a mai explicat mitropolitul.

"Așa cum odinioară toaca îi chema la priveghere pe călugării care trăiau prin peșteri, în depărtări față de mănăstirile lor, la miez de noapte, la rugăciune, tot așa și pe noi ne cheamă la rugăciune, la biserică. Acest cânt de toacă vine de departe. El poate să spintece o inimă de om, oricât ar fi de împietrită. Când auzi un asemenea cânt de toacă ți se deschide inima pentru a-l primi în ea pe Hristos", a declarat, pentru AGERPRES, Mitropolitul Banatului.

Înaltul ierarh, meșter în bătutul de toacă, spune că această conotație a intrat în tipicul și în rânduiala noastră bisericească, fiind foarte multe și astăzi bisericile în care duminicile se aude peste sat mai întâi bătaia de toacă și apoi răsună clopotele.

ÎPS Ioan a explicat că sunt multe semnificații ale cântului de toacă, de la bătaia cuielor în mâinile și picioarele lui Hristos până la glasul îngerilor care au vestit Învierea și, de aceea, în toate satele și mănăstirile din această parte a țării se bate toaca pentru chemarea la deniile din biserici.

"Se știe că acum, în Săptămâna Patimilor, peste tot la noi, în Biserica Ortodoxă, se aude toaca peste sat. Prin rugăciune, transcendență și asceză, bătaia de toacă te înalță spre cer. Toaca devine o rugăciune alături de cântecul de strană. Toaca și clopotul sunt instrumente care prin sincretismul lor dau acel melos de înălțare spre Familia Divină — Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. (...). Tot așa, în miezul nopții de Înviere, mai întâi se va auzi bătaia de toacă și mai apoi dangătul de clopot", a spus Mitropolitul Banatului.

Prof. Ciprian Cipu a explicat pentru AGERPRES că toaca a apărut prin secolul al IV-lea cu un ciocănel cu care se bătea la ușile călugărilor.

"Se lua o bucățică de scândură în perioada prigonirii creștinilor de dinainte de Constantin cel Mare, pe când creștinii trăiau în catacombe. Fiecare întorsătură de toacă (schimbare a ritmului bătăilor — n.r.) semnifica ceva, era un semnal de chemare la rugăciune, fie pentru un loc în care să se întâlnească, fie că anunțau orele de rugăciune, orele de ascultare pentru călugări. Apoi a apărut pe lângă toaca de lemn și tochița, care se bate cu un ciocan și are o altă formă, dar a apărut și toaca de metal. Pe unele dintre ele le întâlnim în amvonul Mănăstirii Tismana, cu vulturul bicefal și cu decorațiuni și care este deja o operă de artă, dar cu elemente de sonorizare excepționale. Există și la alte mănăstiri asemenea toace de lem", a precizat prof. Ciprian Cipu.

În comuna timișeană Alioș, copiii bat toaca în grup. Se lucrează pe partituri, toacele "se acordează" între ele și se creează, pe lângă formula ritmică și întorsături, și acel element de sonoritate perfectă, armonică.

Sunetul de toacă depinde și de esența lemnului din care este făcută, de obicei folosindu-se paltin alb care se taie cu șase luni înainte, se păstrează la o temperatură constantă, apoi se crapă lemnul pe verticală și se albește lemnul.

Toacele au niște găuri laterale care, prin bătaie, emană sunete puțin asemănătoare cu naiul prin rezonanța lor.

La Giroc au participat grupuri de tineri din satele bănățene, precum și monahi de la mănăstirile din cadrul eparhiei, festivalul urmărind continuarea tradițiilor pascale și transmiterea lor, prin biserică, generațiilor viitoare de creștini.