Regele Mihai I, care a murit pe 5 decembrie, la vârsta de 96 de ani, va fi înmormântat sâmbătă seara la Catedrala arhiepiscopală şi regală din Curtea de Argeş.
15:00 Sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai este transportat cu trenul regal la Curtea de Argeş.
Cortegiul cu sicriul trupului neînsufleţit al Regelui Mihai I a ajuns la Gara Regală Băneasa, escortat de jandarmi din cadrul Detaşamentului de Cavalerie al Jandarmeriei Capitalei.
La Gară, militarii Brigăzii 30 Gardă au preluat sicriul şi crucea şi au parcurs drumul prin interiorul gării până pe peron, unde Jandarmeria Română în uniformele de ceremonie a dat onorul şi a intonat marşuri funebre până la introducerea sicriului în vagonul mortuar.
Mii de oameni au aşteptat la Gara Băneasa sicriul fostului suveran.
13:45 Slujba de înmormântare s-a încheiat la Patriarhie. Convoiul funerar se îndreptă spre Gara Regală Băneasa, unde Jandarmeria Română în uniformele de ceremonie va da onorul şi va intona marşuri funebre până la introducerea sicriului în vagonul mortuar.
12:35 Slujba de înmormântare a Regelui Mihai de la Catedrala Patriarhală a început sâmbătă la prânz, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, oficiind împreună cu 8 mitropoliţi.
Sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai a sosit la Catedrala Patriarhală la ora 12,20, unde în urmă cu 77 de ani, în dimineaţa zilei de 6 septembrie 1940, acesta era încoronat cu Coroana de Oţel a Regelui Carol I şi uns cu Sfântul şi Marele Mir în faţa Patriarhului Nicodim.
Când cortegiul s-a apropiat de Clopotniţa Catedralei, clopotele au bătut mai bine de 15 minute.
Cortegiul funerar s-a oprit în piaţeta din faţa Clopotniţei, iar cei opt militari au coborât sicriul de pe afetul de tun şi l-au dus în Catedrală.
12:18 Sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai a ajuns la Patriarhie, unde va fi oficiată slujba religioasă de către PF Daniel. Cortegiului funerar i s-au alăturat zeci de mii de oameni pe traseul de la Piaţa Palatului până în Dealul Mitropoliei.
Pe traseu, oamenii au aplaudat, au strigat ”Regele Mihai” şi ”Regele şi patria” şi au aruncat flori în calea cortegiului. Sunt oameni de toate vârstele, foarte mulţi fiind tineri şi numeroşi părinţi împreună cu copiii lor.
11:30 Cortegiul funerar a plecat de la Palatul Regal spre Patriarhie. Zeci de mii de oameni asistă la ceremonie.
11:15 Sicriul este purtat pe umerii soldaţilor din Regimentul de Gardă către afetul de tun pe care va fi purtat apoi spre catedrală. Sicriul cântăreste un sfert de tonă. Momentul a provocat o explozie de aplauze, oamenii strigă “Regele Mihai” şi “Monarhia salvează România!”.
11:00 Sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai a fost aşezat pe un catafalc în Piaţa Palatului Regal pentru o scurtă ceremonie religioasă şi militară.
Această ceremonie publică - la care sunt prezente câteva mii de persoane - se desfăşoară după un scurt serviciu religios privat care a fost oficiat, sâmbătă dimineaţă, în Sala Tronului de la Palatul Regal. Înainte de slujba religioasă, membri ai Casei Majestăţii Sale şi ai Consiliului Regal au asigurat, pe rând, garda la catafalcul fostului suveran.
10:52 Sicriul cu trupul Regelui este scos pe catafalc în Piaţa Palatului.
10:45 Ceremonia religioasă s-a încheiat, invitaţii au părăsit Sala Tronului. Printre ei se numără şi fostul principe Nicolae.
10:25 A început slujba religioasă din Sala Tronului.
10:00 Prim-ministrul Mihai Tudose, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi cel al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, au ajuns, la Palatul Regal din Bucureşti, pentru a-i aduce un ultim omagiu regelui Mihai I.
La Palatul Regal au sosit şi mai mulţi membri ai Guvernului, printre care ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, şi ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, precum şi membri ai Corpului diplomatic şi diferitelor culte religioase. De asemenea, sunt prezenţi comisarul european Corina Creţu şi fostul premier Dacian Cioloş.
Aceştia au mers în Sala Tronului, pentru a prezenta condoleanţe Majestăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei, principelui Radu şi celorlalţi membri ai familiei regale a României, urmând să participe, de la ora 10,25, la un scurt serviciu religios privat.
09:50 Cu câteva minute înainte de ora 10 au venit la Palatul Regal, pentru a-i aduce un ultim omagiu Regelui, Prinţul Charles de Wales şi preşedintele Klaus Iohannis.
Ceremoniile sunt LIVE pe Facebook şi pe www.stirileprotv.ro:
Programul ceremoniilor:
Ceremoniile vor începe sâmbătă dimineaţă, de la ora 10,25 cu o slujbă religioasă de 10 minute oficiată în Sala Tronului, de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române alături de un sobor de preoţi, aceasta fiind urmată de o alta săvârşită la catafalcul aşezat în Piaţa Palatului Regal.
Sicriul, aşezat pe un afet de tun tras de un vehicul militar va fi apoi purtat spre Catedrala Patriarhală, la evenimentul desfăşurat pentru a onora plecarea pe ultimul drum a ultimului mareşal al Armatei Române, comandant suprem al Armatei Regale în al Doilea Război Mondial, urmând să ia parte Muzica Militară urmată de trei detaşamente ale MApN (58 de militari de la Forţele Terestre, 58 de militari de la Forţele Aeriene şi 58 de militari de la Forţele Navale) şi un detaşament de elevi ai Colegiului Naţional Militar “Dimitrie Cantemir” din Breaza.
Slujba de înmormântare va fi oficiată în Catedrala Patriarhală de patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, după care convoiul funerar se va îndrepta spre Gara Regală Băneasa, unde Jandarmeria Română în uniformele de ceremonie va da onorul şi va intona marşuri funebre până la introducerea sicriului în vagonul mortuar.
De aici sicriul cu corpul neînsufleţit al Regelui Mihai va fi transportat cu Trenul Regal la Gara Curtea de Argeş, cortegiul funerar urmând a se va deplasa spre Catedrala Mânăstirii Curtea de Argeş.
Slujba de înhumare în Noua Catedrală va fi oficiată de Mitropolitul Nifon, Arhiepiscop al Târgoviştei şi Exarh Patriarhal, de Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Calinic, şi de Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale alături de un sobor de preoţi.
La funeraliile Regelui Mihai vor fi prezenţi, alături de Familia Regală a României, preşedintele Klaus Iohannis, premierul Mihai Tudose, reprezentanţi ai Comisiei Europene, Georgiei, Macedoniei, Marii Britanii, Turciei şi Sfântului Scaun.
Potrivit unui comunicat transmis vineri seara AGERPRES, vor participa la funeralii: comisarul european Corina Creţu, Zviad Dzidziguri - vicepreşedintele Parlamentului Georgiei, Talat Xhaferi - preşedintele Parlamentului Republicii Macedonia şi Kocho Angjushev - viceprim-ministru al Republicii Macedonia, Sir Alan Duncan - ministru de stat pentru Europa şi America din Marea Britanie, Ahmet Yildiz - ministrul adjunct al Afacerilor Externe din Turcia, monseniorul Nikola Eterović şi monseniorul Miguel Maury Buendía - reprezentând Sfântul Scaun.
De asemenea, la funeraliile Regelui Mihai I vor fi reprezentate Familiile Regale din Marea Britanie, Suedia, Spania, Belgia, Iordania, Luxemburg, Liechtenstein, Bahrein, Bulgaria, Grecia, Serbia, Albania, Franţa, Prusia, Italia şi Portugalia. Vor fi reprezentate Familiile Imperiale din Rusia, Austria şi Germania, Familia Mare Ducală de Baden, Familia Regală de Wurttemberg şi Familia Princiară de Ligne.