Faptul că locuitorii spaţiului Olteniei folosesc mai des decât ceilalţi timpul perfectul simplu este de notorietate. Mai puţin ştiut este însă motivul pentru care se petrece acest lucru. Specialiştii întrebaţi de reporterii Adevărul au încercat să dezlege misterul. Una dintre explicaţii este de sorginte istorică şi se referă la o moştenire a limbii latine. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Topul celor mai bune bancuri despre Caracal, cel mai amuzant oraş din ... De ce vorbesc oltenii repede? De ce oltencele sunt rele de gură? Expli... Perfectul simplu exprimă o acţiune ce tocmai s-a terminat, în timp ce “vărul” său, timpul perfect compus, exprimă o acţiune care s-a întâmplat într-un trecut mai îndepărtat. În primul rând, ne-am propus să discutăm despre corectitudinea perfectului simplu şi despre felul în care el se foloseşte. În al doilea rând, vom vorbi despre teoriile despre posibila origine a acestui timp verbal. Profesorul de limba română Cristian Ionescu de la Colegiul Naţional “Ion Minulescu” din Slatina explică faptul că perfectul simplu are două utilizări distincte. În literatură, perfectul simplu este timpul folosit de narator pentru a indica acţiunile prezente - în raport cu firul naraţiunii - ale personajelor, fiind folosit cu precădere la persoana a III-a, iar, dacă naratorul se include printre personaje, atunci apare uneori şi la persoana I; persoana a II-a lipseşte practic cu desăvârşire. În Oltenia şi zonele limitrofe, perfectul simplu este folosit în vorbirea de zi cu zi la toate persoanele. El nu exprimă prezentul, ci trecutul recent. Numai oltenii şi cei care au avut contact cu ei sau care au studiat problema se pare că ştiu cel mai bine să conjuge verbele la perfectul simplu, inclusiv la persoana a II-a, spre deosebire de ardeleni şi moldoveni, care se încurcă mai mereu şi spun de exemplu – “eu făcuşi” sau „tu făcui” etc. Eminescu şi perfectul simplu Regula folosirii perfectului simplu nu este însă universală, doar o parte dintre autori folosind acest timp verbal, în vreme ce alţii preferă prezentul pentru că exprimă aceeaşi idee. Printre scriitorii cei mai cunoscuţi care au folosit des perfectul simplu în scrierile lor ca pe un stil narativ, aceasta fără a fi “acuzaţi” că sunt locuitori ai spaţiului Olteniei - ca o explicaţie, fiind Nicolae Iorga, George Călinescu sau Mihai Eminescu – “Trecu o lună, trecură trei, trecură nouă şi împărăteasa făcu...” (“Făt-Frumos din Lacrimă”). “Din sfera mea venii, Cu greu ca să-ţi ascult chemarea, Şi cerul e tatăl meu, Iar muma mea e marea” (“Luceafărul”) etc. “Perfectul simplu este un timp verbal al trecutului, în limba română fiind patru asemenea timpuri pentru a evoca a acţiune din trecut. Perfectul simplu, luat strict gramatical, este o acţiune trecută şi terminată cu puţin timp înainte de momentul vorbirii, este un trecut foarte apropiat de prezent. Greşeala care se face uneori, atât de olteni, dar nu numai, este că acest timp verbal este folosit şi pentru a descrie o acţiune din trecut petrecută cu mai mult de 24 de ore înainte de momentul vorbirii, caz în care ar trebui folosit perfectul compus, dar şi atunci se mai apelează la câteva cuvinte în plus pentru a indica exact momentul acţiunii despre care se vorbeşte“, spune profesorul Cristian Ionescu. Nu este o greşeală gramaticală „Mulţi cred că perfectul simplu ar fi ceva eronat şi că nu este indicat a fi utilizat, ceea ce este o mare greşeală: perfectul simplu este un timp perfect corect, iar faptul că el este folosit cu precădere în Oltenia şi în teritoriile limitrofe ţine de specificul zonei, fiind folosit în graiul de zi cu zi în special în mediul rural. Dar, repet, folosirea lui este foarte corectă, de unde şi vorba potrivit căreia oltenii ar cunoaşte cel mai bine gramatica limbii române sau că ar vorbi cel mai corect româneşte. În plus, se ştie că, prin folosirea perfectului simplu, se face şi o de cuvinte deoarece mesajul este transmis imediat”, mai spune profesorul Cristian Ionescu. Oltenii vorbesc româneşte cel mai corect De asemenea, Cristian Ionescu spune că importanţa perfectului simplu este fără tăgadă deoarece, printre ale avantaje ale utilizării sale, el aduce evenimentele mai aproape de prezent şi serveşte cronologizării mai exacte d.p.d.v temporal. „În acelaşi timp, perfectul simplu dă naraţiunii un timp mai alert, mai viu, mai proaspăt, aduce un plus de claritate în vorbire, eficientizează comunicarea. Acest timp verbal este folosit şi de alţi locuitori ai ţării mai ales cu sens peiorativ sau ironic. Totodată, este o realitate şi faptul că, de exemplu, locuitorii din celelalte zone ale ţării nici nu conjugă corect verbele la perfectul simplu – deşi mai folosesc şi ei acest timp verbal, dar, repet: incorect –, iar greşeala apare tocmai pentru că ei nu utilizează perfectul simplu în vorbirea curentă cum fac cei din zona Olteniei. Există o falsă impresie la nivel general ce dă senzaţia că folosirea perfectului simplu ar fi greşită sau înjositoare, fiind preferat, în mod inexplicabil pentru mine, perfectul compus pentru a descrie întâmplări recent încheiate - unde este logic perfectul simplu”, mai afirmă profesorul slătinean. Mai mulţi specialişti în lingvistică sunt de părere că adevărata limbă română s-ar vorbi doar în Oltenia, cu toate timpurile verbului caracteristice limbilor de origine latină - inclusiv perfectul simplu -, cu accentul caracteristic limbii române, fără inflexiuni ungureşti, slavone sau rromanes şi, mai mult, chiar cu “viteza” caracteristică limbilor latine. Folosirea corectă a timpurilor dă precizie şi nuanţare temporală, dar utilizarea lor deficitară sau abuzivă dă particularitate oralităţii, de unde şi trăsăturile specifice graiului vorbit în regiunile mari ale ţării. Perfectul simplu: de unde l-am moştenit? Dacă, din punct de vedere gramatical, lucrurile sunt cât se poate de limpezi în ce priveşte folosirea prefectului simplu de către olteni, alta este situaţia când vine vorba despre identificarea originilor acestei situaţii în istorie. Specialiştii nu au ajuns la niciun consens în această privinţă. Astfel, unii vorbesc despre faptul că originile ar proveni de pe vremea romanilor, deoarece limba română este una latină, iar perfectul simplu ar fi specific doar popoarelor de sorginte latină. Zona Olteniei (Dacia Malvensis), spun documentele istorice, a făcut parte din Imperiul Roman, zonă care mai cuprindea: Banatul, o parte a Ardealului şi Dobrogea. Ulterior, despre Oltenia s-a scris că este o provincie istorică din S-V României, care înglobează judeţele Dolj, Gorj, Olt - până la râul Olt, Vâlcea - până la Olt, comuna Islaz din Teleorman, Mehedinţi - fără Orşova, Eşelniţa, Dubova ş.a. care aparţin Banatului. Faptul că oltenii au ajuns să folosească “în exces” perfectul simplu comparativ cu locuitorii celorlalte zone ale ţării ar fi determinat, spun specialiştii, de faptul această zonă s-ar fi aflat mai mult timp sub colonizarea romană, de unde şi înrădăcinarea perfectului perfect în vorbirea curenă a localnicilor. Un studiu din 2002 publicat de Universitatea din Bucureşti menţionează că “utilizarea perfectului simplu în limbajul oral este limitată regional şi mulţi vorbitori din celelalte regiuni nu îl folosesc deloc sau îl folosesc foarte rar, cu intenţie ironică sau glumeaţă. Limba literară preferă, în aceste cazuri perfectul compus”.  Muzeograful Aurelia Grosu de la Muzeul Judeţean Olt este de părere că aspectul folosirii perfectului simplu de către locuitorii spaţiului Olteniei ar ţine mai degrabă de domeniul regionalismelor. “Folosirea perfectului simplu în exces este o situaţie specifică acestei zone a Olteniei, aşa cum şi moldovenii sau ardelenii vorbesc într-un anume fel. Situaţia ţine şi de regionalisme, care s-au propagat de la o generaţie, la alta, deci, părerea mea, nu cred că există un substrat istoric sau ştiinţific pentru această situaţie. Până una-alta, perfectul simplu este un timp verbal corect gramatical, nu este ceva incorect sau greşit”, mai spune Aurelia Grosu. Până una-alta, pe seama folosirii de către olteni a perfectului simplu circulă şi o glumă: “Întrebare: de ce vorbesc oltenii cu perfectul simplu? Răspuns: Fiindcă sunt simpli şi perfecţi”.

Citeste mai mult: adev.ro/njm5gm